Atomizor RURIS A109S

Pentru protecția culturilor, stropirea eficientă și rapidă a acestora este esențială. Tocmai de aceea, recent, a intrat în gama noastră de produse atomizorul RURIS A109S, care reprezintă soluția ideală pentru cei care doresc să obțină o recoltă bogată.

Noua motorizare de 2.2 CP, cu consum redus de carburant, permite cel mai bun randament de pulverizare pe orizontală și verticală. Datorită motorului compact, pompa Booster este redimensionată pentru a permite o acoperire și mai mare față de cea standard.

Acoperirea de stropire mare, consumul redus de carburant și zgomotul diminuat al motorului, poziționează atomizorul A109S pe podiumul noii generații de echipamente de stropit cu motor termic.
Aparatul este dotat cu un rezervor cu o capacitate de 14 litri, utilizatorul putând folosi atât substanțe lichide, cât și granulate. Atomizorul RURIS A109S beneficiază de o pompă booster, care permite stropirea la 90 de grade, fiind ideală pentru aplicarea tratamentelor la înălțime, cum este cazul pomilor. Distanța de pulverizare pe orizontal este de 12 metri, în condiții normale, iar înălțimea maximă ajunge până la 10 metri. Pentru o pulverizare foarte fină, atomizorul dispune de un kit format dintr-un filtru de lichide și o diuză injector, care ajută la dispersia optimă, evitându-se astfel pierderi nedorite de substanță. Aceasta poate fi realizată prin poziționarea unuia dintre cele șase orificii ale filtrului situat pe capacul gradat, care acoperă diuza injector. Diuza și filtrul se folosesc doar pentru substanțe lichide.

Pentru o utilizare cât mai simplă, RURIS A109S vine cu un mâner ergonomic, multifuncțional, pe care se află comenzile START/STOP, dar și o clapetă care permite reglarea accelerației, fără să fie nevoie de apăsare constantă a acestuia. Clapeta este setată la nivelul dorit, menținându-se aceeași turație pe tot parcursul utilizării.

Toate materialele și componentele au fost atent selecționate pentru a rezista la soluții chimice foarte dure. Astfel mediul și solul sunt protejate, cumpărătorul are garanția unei utilizări îndelungate. Confortul în timpul exploatării este important pentru noi, de aceea, atomizorul RURIS A109S vine cu bretele căptușite și spate capitonat, care susțin perfect greutatea aparatului.

  • ModelRURIS A109S
  • MotorTEZ
  • Ciclu de funcţionare2 timpi
  • Putere motor2.2 CP
  • Capacitate cilindrică41.5 cmc
  • Sistem de aprindereElectronic
  • PornireManuală
  • CombustibilBenzină fără plumb
  • Capacitate rezervor1.4l
  • Consum mediu carb.1 l/h
  • Amestec carburant25 ml ulei/ litru de benzină
  • Rezervor soluţie14l
  • Trepte de pulverizare4 (ceaţă, picătură, jet)
  • Viteză de refulare100Km/h
  • Tip jet stropirePicătură/ceaţă
  • Dist. max. stropire oriz.12m
  • Dist. max. stropire vert.10m
  • Greutate13 kg
  • Garanţie produs24 luni
Kit atomizor

Kit atomizor

Kit-ul pentru atomizor include echipament de lucru: căști, mască, ochelari și salopetă... citeste mai mult

Ulei 500ml 2TT-MAX

Ulei 500ml 2TT-MAX

RURIS 2TT este un ulei mineral pentru lubrifierea tuturor motoarelor în doi timpi, cu răcire cu aer ale motocicletelor, motoretelor, motoferăstraielor, etc... citeste mai mult

Ulei 125ml 2TT-MAX

Ulei 125ml 2TT-MAX

RURIS 2TT este un ulei mineral pentru lubrifierea tuturor motoarelor în doi timpi, cu răcire cu aer ale motocicletelor, motoretelor, motoferăstraielor, etc... citeste mai mult

Ulei 1l 2TT-MAX

Ulei 1l 2TT-MAX

RURIS 2TT este un ulei mineral pentru lubrifierea tuturor motoarelor în doi timpi, cu răcire cu aer ale motocicletelor, motoretelor, motoferăstraielor, etc... citeste mai mult

  Atomizor RURIS A102 Atomizor RURIS A103S Atomizor RURIS A109S
ModelRURIS A102RURIS A103SRURIS A109S
MotorTEZTEZTEZ
Ciclu de funcţionare2 timpi2 timpi2 timpi
Putere motor2.9 CP3 CP2.2 CP
Capacitate cilindrică42 cmc44 cmc41.5 cmc
Sistem de aprindereElectronicElectronicElectronic
PornireManualăManualăManuală
CombustibilBenzină fără plumbBenzină fără plumbBenzină fără plumb
Capacitate rezervor1.4l1.4l1.4l
Consum mediu carb.1 l/h1 l/h1 l/h
Amestec carburant25 ml ulei/ litru de benzină25 ml ulei/ litru de benzină25 ml ulei/ litru de benzină
Rezervor soluţie14l16l14l
Trepte de pulverizare4 (ceaţă, picătură, jet)4 (ceaţă, picătură, jet)4 (ceaţă, picătură, jet)
Viteză de refulare100Km/h100Km/h100Km/h
Tip jet stropirePicătură/ceaţăPicătură/ceaţăPicătură/ceaţă
Dist. max. stropire oriz.12m12m12m
Dist. max. stropire vert.7m10m10m
Greutate12,5 kg13 kg13 kg
Garanţie produs24 luni24 luni24 luni