Compania românească RURIS face o nouă donație către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, cel în care ajung bolnavii din toată Oltenia. RURIS a dotat secția de Oncopediatrie cu două concentratoare de oxigen și o seringă automată, necesare pentru tratarea copiilor bolnavi de cancer.
“Ne bucurăm că avem parte de sprijin și am reușit să aducem în spital aceste aparate. Concentratoarele de oxigen sunt extrem de importante pentru oxigenarea sângelui. Ele iau practic oxigenul din aer, il purifică și aduc în aerul respirat de bolnav o concetrație de șaptezeci până la optzeci la sută de oxigen. În spital, sursele de oxigen sunt fixe, așa că aceste aparate ne ajută să oferim bolnavului oxigenul de care are nevoie, indiferent de locul în care se află, având marele avantaj că sunt mobile. Nu trebuie să ne plimbăm cu butelia de oxigen”, a declarat Bogdan Fănuță, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Craiova.
La secția de Oncopediatrie sunt tratați în permanență șapte până la zece copii cu afecțiuni oncologice. Aparatele donate îi vor ajuta pe medici să le ofere micuților tratamentul de care au nevoie.
“La pacienții oncologici, în special la copii, dozele de medicamente se dau în micrograme. Tratamentul trebuie injectat treptat, pe o perioadă lungă de timp. Un medic nu poate injecta în mod constant, timp de 30-40 minute, o cantitate extrem de mică de substanță, așa că aceste injectomate ne ajută să administrăm corect medicamentul”, a adăugat Bogdan Fănuță.
“Ceea ce fac medicii de la Oncopediatrie este extraordinar pentru că la nivel emoțional este extrem de dificil să vezi suferința acestor copii, care nu ar fi trebuit să fie în spital, ci la joacă. Mă bucur că avem posibilitatea să îi ajutăm și să contribuim la dotarea acestei secții. Vrem să ne asigurăm că medicii au cea mai bună aparatură și că micuții primesc tratamentul de care au nevoie pentru a putea reveni la o viață normală, lipsită de griji și suferință”, a declarat fondatorul RURIS, Cătălin Stroe.
Sponsorizarea Secției de Oncopediatrie a fost posibilă cu sprijinul Fundației Anya, cu care RURIS are un parteneriat de durată. “Investim în sănătate este proiectul de suflet al Fundației ANYA. Ne bucurăm să avem alături de noi parteneri puternici cum este compania RURIS, un partener care înțelege nevoile comunității locale și face mult bine an de an atât la nivel local, cât și la nivel național prin sprijinirea nu numai a proiectelor în domeniul sănatății, ci și a celor umanitare, sociale, cultural-știintifice, sportive, educativ-culturale. Le mulțumim că ne sunt alături la fiecare apel. Împreună facem bine!”
Aceasta nu este o acțiune singulară, doar anul trecut compania RURIS ajutat la achiziționarea de aparatură medicală și echipamente în valoare de peste 53.000 de euro. Astfel, au fost dotate secțiile Ginecologie, Neonatologie, Chirurgie III și Gastroenterologie din cadrul celui mai mare spital din Oltenia. În plus, compania a contribuit la renovarea și dotarea saloanelor de pe secția Chirurgie II din cadrul aceleiași unități sanitare.
“Împreună suntem puternici și putem face lucrurile să se miște în direcția bună. Acțiunile de Responsabilitate Socială sunt extrem de importante pentru noi. Credem cu tărie că trebuie să dai înapoi comunității și să te implici activ pentru a veni în sprijinul celor din jur. Aceste campanii reprezintă deja o tradiție pentru RURIS și o să continuăm să ne mobilizăm și să venim în sprijinul medicilor și pacienților din Craiova”, susține Cristina Antonescu, Director de Marketing și Comunicare în cadrul companiei RURIS.