În alegerea accesoriul potrivit pentru motosapa ta, este nevoie să iei în considerare eficiența maximă de care poți avea parte.
Remorca RURIS 750S este destinată motosapelor profesionale și semiprofesionale, dar și tractoarelor de mici dimensiuni, cu o putere de minim 7 CP.
Remorca RURIS 750S este potrivită în numeroase operatiuni de transport, capacitatea maximă de încărcare a remorcii fiind de 750 de kilograme. Remorca RURIS 750S poate fi un accesoriu foarte util pentru transportarea producției și a materialului săditor.
Remorca RURIS 750S este ușor de utilizat datorită descărcării prin basculare și reprezintă un mijloc de transport ideal pentru cei care lucrează pământul la o distanță mai mare de casă.
Remorca RURIS 750S este o construcție robustă și este dotată cu o punte rigidă, rezistentă, pentru soluri denivelate.
Aceasta este prevazută cu sistem de franâre (beneficiază de frână de mână, dar și frână de picior), suspensii, trusă de scule, cârlige de fixare, cric rabatabil și roți balon. Bascularea manuală se face fără efort, doar prin acționarea unui bolț ce permite bascularea cuvei de transport.
Încărcătura este de acum mult mai ușor de transportat datorită panourilor laterale cu ranforsări și a arcurilor lamelare pentru susținerea greutății.
Remorca RURIS 750S pentru motosapele RURIS, are 160 cm lungime, 100 cm lățime, 750 kg capacitate maximă de încărcare, deschidere obloane 90°, basculare manuală, sistem de frânare prin saboți cu ferodou, mod de frânare mecanic cu medală, suspensie pe arc lamerlar.
Remorca RURIS 750S este dotată cu un spațiu de depozitare suficient pentru materialul săditor sau alte materiale precum lemne, nisip sau pietriș.
Remorca RURIS 750S vine cu un loc suplimentar de depozitare, aflat sub scaun.
Remorca nu este omologată și echipată pentru a circula pe drumurile publice sau în pantă/rampă cu o înclinație mai mare de 10 grade.
Produs | Remorcă RURIS 450S | Remorcă RURIS 550S | Remorcă RURIS 750S | Remorcă RURIS 451XL | Remorcă RURIS 551XL | Accesoriu pentru tractat Navigator 88 | Accesoriu pentru tractat Navigator 99 | Set contragreutati CG 10kg | Set contragreutati CG 20kg | Rariţă reglabilă | Cultivator multifuncţional cu două rariţe | Sistem de cosit cu tambur CRT570 | Set manicot plug TS 103 {710,721,731,732} | Set manicot plug rev1 | Set manicot plug rev2 | Set manicot universal cu blocator TS 103 | Dispozitiv de plantat şi fertilizat cartofi | Semănătoare pe 3 rânduri TS3 | Pompa apa pentru motosapatoare 6500K/7000K | Pompa apa pentru motosapatoare 751KS/1001KSD | Lamă zăpadă 800L | ||||||||||||||||||||||
Set Roti Metalice | 350 TS 103 | 400 TS 103 | 400 TG 320 | 500 TG 320 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Set roți cauciuc | 4.00-8 | 5.00-8 | 4.00-10 | 5.00-12 | 6.00-12 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Cultivator TS 103 | Reglabil | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Set manicoate | Standard | Standard | Standard | Standard | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Plug reversibil | 2 trupiţe | 2 trupiţe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Plug TS 103 | 1 trupiţă | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Adaptor plug | Opţional | Standard | Opţional | Opţional | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Plug | 2 trupiţe | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Denumire | Dispozitiv de scos cartofi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Adaptor | Plug | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Semanatoare TS103 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Utilizare | Cuplare accesorii la motosapă | Mărunţire, afânare, nivelare | La roţile de cauciuc şi roţile metalice | La roţile de cauciuc şi roţile metalice | La roţile de cauciuc şi roţile metalice | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Adâncime plantare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Cantitate însămânțare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Transmisie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Lățime însămânțare | 970 mm | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Adâncime însămânțare | 20-100 mm | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Spațiere rânduri | 150-300 mm | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Capacitate cuvă | 25 kg | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Timp mediu recoltare | 300 mp/oră | 4000-5333 mp/h | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Productivitate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Manicot | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Cod comandă | 450s2021 | 550s2021 | 750s2021 | 451xl2021 | 551xl2021 | 18812019 | 19912020 | 10340084 | 50082020 | 4001020 | 50012320 | 6001220 | 30010314 | 40010314 | 40032017 | 50032017 | cgs10kg | cgs20kg | 10327172 | 10317071 | 14142014 | 21032014 | 16502014 | crt570 | 71727322 | 71rev122 | 71rev222 | 70535103b | 70535103 | 97182019 | 97172016 | 800l2019 | |||||||||||
Capacitate maximă încărcare | 450 kg | 550 kg | 750 kg | 450 kg | 550 kg | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Basculare | Manuală | Manuală | Manuală | Cu telescop | Cu telescop | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Sistem frânare | Saboţi cu ferodou | Saboţi cu ferodou | Saboţi cu ferodou | Saboţi cu ferodou | Saboţi cu ferodou | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Mod acționare sistem frânare | Mecanic cu pedala | Mecanic cu pedala | Mecanic cu pedala | Mecanic cu pedala | Mecanic cu pedala | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Frână de parcare | Da | Da | Da | Da | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Dimensiune roți | 4.00-12 | 4.50-12 | 4.50-12 | 4.50-12 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Presiune în pneuri | 1,5-2 bar | 1,5-2 bar | 1,5-2 bar | 1,5-2 bar | 1,5-2 bar | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Tren de rulare | Punte rigida | Punte rigida | Punte rigida | Punte rigida | Punte rigida | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Sistem suspensie | Arc lamelar | Arc lamelar | Arc lamelar | Arc lamelar | Arc lamelar | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Viteza maximă admisă | 15 km/h | 15 km/h | 15 km/h | 15 km/h | 15 km/h | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Deschidere obloane | 90° | 90° | 90° | 180° | 180° | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Dimensiuni benă L x l x h | 1000x1000x300 mm | 1400x1000x450 mm | 1600x1000x550 mm | 1000x1000x300 mm | 1400x1000x300mm | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Dimensiune ecartament cu roți | 1300 mm | 1350 mm | 1350 mm | 1300 mm | 1350 mm | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Lungime totală | 2550 mm | 2900 mm | 3250 mm | 2500 mm | 2900 mm | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Dotări | Trusă de scule, cârlige de fixare, cric rabatabil | Trusă de scule, cârlige de fixare, cric rabatabil | Trusă de scule, cârlige de fixare, cric rabatabil, înălţătoare detaşabile | Trusă de scule, cârlige de fixare, cric rabatabil | Trusă de scule, cric rabatabil | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Greutate | 10 kg | 8 kg | 15 kg | 2 kg | 5 kg | 9 kg | 6 kg | 17 kg | 1.5 kg | 40 kg | |||||||||||||||||||||||||||||||||
Garanție | 24 luni | 24 luni | 24 luni | 24 luni | 24 luni | 24 luni | 24 luni | 24 luni |